Vazui primavara viind...

... No, asa zicea un refren oltenesc: "Foaie verde margarit/ Ma uitai spre rasarit/ Vazui primavara viind." Dupa o combinatie ardeleneasco-olteneasca menita sa incalzeasca un pic atmosfera 'nainte de a purcede cu adevarat la drum cu povestioara, va mai pun doar doua intrebari :) Prima: ce faci cand te numesti Miki, ai un dor nebun de duca si cineva cumva, demiurg au ba, iti incurca borcanele si "te lasa" proptit in capitala fix intr-un weekend luminos, cand n-ai chiar nimic de facut? A doua intrebare e si mai tare: se presupune astfel ca esti Printesa, aka Dady, unii il mai stiu si dupa numele-i de botez (cica Razvan), esti la fel de liber in weekend, ti se propune o iesire la padure... si ta-naaa, se declanseaza in minte un clic ca de aparat de fotografiat... deci, ce faci? :D

Iar daca in toata aceasta invalmaseala se mai adauga una bucata Codru, Horhelu, Ioana si prietenul ei, e clar... se leaga ceva: o masina-corabie cu 6 nebuni evadati in padurea Caldararu de pe langa Cernica, cu gratarul in spate, micii la subtioara, bere (da-i deja redundanta in insiruirea asta:P ), rucsaci cu rochii, fuste, pantofi, briz-brizuri, guitari, aparate foto, chef, distractie, chipi-chipi, aaaaa!

Just a perfect day,
Problems all left alone,
Weekenders on our own.
It's such fun!

Si-am ajuns cu drag intr-un loc scutit de invazia citadina de forma dar si de fond, ca o boala sistemica neglijata mult timp si careia nu mai poti sa-i aplici decat un superficial tratament de sustinere (trebuia s-o zic si pe asta, sa se vaza dom'le (pe)trecerea mea medicala). Am gasit aici o padurice verde, la care atasam un lac curatel si iata cum tabloul acesta deja ne face sa ne simtim ca acasa :) Vremea parea cam nestatornica, insa cum sa nu tina cu noi, cei care aveam de gand sa devenim vestitorii primaverii... sau ai verii de pe acuma :)

Eu cunosc vara cand vine
Pe fluturi si pe albine

Pe frunza de maracine
Pe cantatul cucului...

Dragii mei, de pe acum mai putina vorbaraie, "mai multa muzica" zic astia pe la radio, eu insa v-am pregatit cateva din sutele de poze si cadre turnate, dupa mintea si priceperea fiecaruia. Regia primordiala ramane totusi in posesia simtului creativ al Printesei... care este. Aparate: Sandu cel bun mereu la tati si Razvan/Miki. Sa-nceapa degringolada!

Prima parte: You're in the army now, oooo, you're in the army...

"But she would not think of battle that reduces men to animals, so easy to begin and yet impossible to end."

"I stood and watched until I saw her black cloak disappear.
My labor is no easier, but now I know I'm not alone"


Tu che sei salso come il mare
Al mio palato, o militare

Il mio canto infuocato
Per te leverò…

Partea a doua: Vazui frunza cat paraua

Si lastarul cat undreaua
Si apucai in deal valceaua
Unde canta turtureaua.
Una canta, doua-asculta
Si respira din penita
Ca mandruta din rochita.

"Existam nu pentru a palavragi despre absurditatile lumii, ci pentru a ne da o justificare. Si uneori e de ajuns duiosia unui cer de primavara ca sa ne reaminteasca acest lucru."

Partea a treia: "Haide fata, sa-ti cant o muzica!" :D

Pai cum sa vii la Caldararu si sa nu-ti infoaiezi un pic fustele, sa nu-ti faci cozilii impletitii si sa nu legi la caruta maxim sase cai? Aici s-a lasat cu poveste, ca orice tine de tigani, chiar si numai pentru un shooting foto :) Sparsaram seminte, ne-ahm luat la harta cu politaii, ne-am impacat si am dat impreuna din burice, sa moara dujmanii, nu de alta.

Miki la superlativ, sau asa cum n-o cunoasteti :))

Fac tiganii foc, focu-i la mijloc
Fete cu ghioc...

N-am nici roooochii, nici pantofi
Nici castel cu slujitoooori...

Fata de caro sub cer indigo...

Hai cu mine-n lumea mare
Sa vezi cum e cu parale:

... Dupa atata nebunie (si inca prea putin ce vedeti voi aici!), parca ni s-o facut cam foame. Si-asa ne punem pe-un mic proletar, din care i-am mai oprit simbolic ceva si lui Marius, venit spre seara la sleahta noastra de "colorati".

uita-te in ochii mei
si citeste ce spun ei:

Vino sa-ti ghicesc, cartile vorbesc
Si nu ne mintesc, giacardea :

... Satisfacuti flegmatic din plin, intampinam amurgul pe-un dulce acord de chitara. Si sa moara vecinu' daca s-a strecurat vo manea printre melodii :D

Un roacker frate cu tiganii, caci asa ie pa la noi:

Apoi vine momentul sa ne strangem taraba si sa ne carabanim cum om pute (a se citi in "caruta" lui Marius) spre casele noastre, cu tot cu tambalau...

Just a perfect day,
Drink Sangria in the park,
And then later, when it gets dark,
We go home.

Spre final, imi vine in minte un refren de demult: "Cine-i om atunci traieste", asa ca va dorim si noi sa traiti bine, hai noroc noroc! :D

Oh it's such a perfect day,
I'm glad I spent it with you :)

Eva Cristiana

... Ce bine ca am gasit putin timp ca sa va povestesc. Iata ca luna aprilie a trecut plina de evenimente, asa cum ne place sa traim inceputurile vii ale primaverii ou la renaissance des rêves... Iar pe muzica lui Nat King Cole, ce altceva decat refrene de sarbatoare ne-ar putea trece prin minte? :)

Pe 10 ale lunii am luat parte la botezul fetitei Nicoletei si a lui Liviu, mandrii parinti ai Evei Cristiana. Despre neamul Andreicutilor v-am mai marturisit eu ceva candva, cand ma destrabalam pe la o nunta :) N-a trecut mult timp si dragostea dintre ei a luat "forma", dar mai ales sensul acestei mici fapturi gingase, cu zambet drag si ochisori ce promit un drum minunat prin viata. Aceasta este, dragii mei, Eva.



Si-am ajuns, mai adormita ca de obicei, sambata dimineata la Biserica "Sfintii Imparati Constantin si Elena", situata pe la Piata Muncii. Ma inarmez cu un buchet de narcise de un galben insorit si ma ivesc tip-til printre parinti, rude si invitati :) Dar unde sa fie printesica?


Pai unde sa fie decat in mijlocul atentiei! Urmatoarele fotografii isi au povestea in ele insele:

Nu stiu ce face nasica acolo, dar cred ca sunt pe maini bune:


Aici ma impartaseam.... actually vinul acesta nu e rau deloc:


Dar pe mami unde ati ascuns-o?


Nu prea ma omor dupa pozele de grup, dar daca ie musai, atunci ie:



... Mmmm, ce bine e sa adormi pe umarul lui tati:


Cu matusica mea... vine mai rar sa ma vada, dar stiu ca ma iubeste mult:


... Mami si tati:


Si o pereche traznita de nasi, Ana si Mihai anume :)


"Cand eram copil, ma faceam una cu cerul, cu gazele, cu marea, cu vantul, cu tot ce vedeam si atingeam. Vantul avea suflet, avea maini cu care ma mangaia. Uneori se mania si imi facea in ciuda, nu ma lasa sa umblu, alteori, imi amintesc, ma trantea la pamant. Rupea frunzele de pe vita de vie, imi ciufulea parul pieptanat cu atata grija de mama, smulgea de pe cap naframa vecinului nostru, Dimitris, si ridica fustele nevestei sale, Penelopa"
Nikos Kazantzakis - raport catre el greco

Something Borrowed, Something Blue

...Something old:


... Something new!


In tot acest bric-a-brac de postări in care s-a transformat pseudo-blog-ul, ar fi fost chiar culmea să nu fac loc și pentru o nuntă, care să imbrace in aer de sărbatoare acest mic și derizoriu spatiu virtual, pe care mi l-am rezervat ca pe un bun meritat. Hmmm... de eliminat ”bun meritat” și rămanem doar cu ”REZERVAT”, măcar pentru faptul că nimeni nu poate întrevedea hotarele acestui spațiu (și, ca să simplificăm trebile, ii punem eticheta de INFINIT). Implicit, este loc pentru tot poporul și norodul.

...S-a intamplat totul pe 26 septembrie 2009, cand micuța mea Nicoleta (cunoscută și drept Scorpiuța) a spus "Sigur!" in fața Stării Civile soțului ei, Liviu, devenind cu mândrie frumoasa doamnă Andreicuț ;) Și ce dacă, tot o scorpiuță ”atâtica” ai rămas!

Nu știu cum să povestesc despre lucruri de genul acesta. E ca și cum aș privi cerul albastru si pur printr-un tavan spart si găurit și m-aș convinge brusc că in adevăr, așa stau lucrurile. Oamenii iubesc, se iubesc. Se căsătoresc! Și unde mai pui că fac și copii!:)

Dar, da, sunt atât de fericită pentru tine!




Până la petrecerea de seară totul a decurs normal. Chiar și eu m-am abținut pe cât s-a putut, stăpânind ca un adevărat comandant de ariergardă hoarda de heebie-jeebies ce puseseră stăpânire pe mine, din când in când stârnind câte o lacrimă sau slăbiciune a picioarelor (iar aici exista pericolul intempestiv de a cădea, in râsul tuturora, de la inălțimea celor 3 cm de toc pe care mă cocoțasem). Am profitat de rolul de domnișoară de onoare stând cât mai mult pe lângă cei doi prieteni ai mei, iar dacă ei sunt bine și incă mă mai iubesc, inseamnă ca n-am sufocat totuși pe nimeni :D

Și acum, ca și atunci, abia ma pot abține să nu dau drumul la robinetul cu amintiri, atâtea amintiri împreună cu cea care mi-a fost mai mult decât o surioară... Trebuie să trăiești o apropiere ca aceasta ca să ințelegi despre ce vorbesc. Și visul acela pe care incă nu l-am inghesuit in lada cu suveniruri, in care ne construiam o casă impreună pe o parcelă de pământ intre Suedia și Norvegia, ca să impăcăm capra (tu cu Suedia) și varza (eu cu Norvegia).


Dar unde eram cu nunta? Cred ca s-a făcut seară intre timp. Am ajuns la restaurant, in parcul Cișmigiu, unde am ciocnit primul pahar cu vin și de pe margine i-am privit pe cei doi dansând. Aveam senzația aceea ciudată că, uite măi, este pentru totdeauna. Și cât de mult seamănă acest ”totdeauna” cu cele cinci minute in care se mișcau imbrățișati, uniți prin același gând. Ca in versul acela ”... timpul se turti-ntre pieturile noastre”.


De aici incolo insă, totul a precipitat intr-un rock'n'roll party de zile mari și am petrecut intr-o noapte mai mult decât petreceau nuntașii din basme in trei zile și trei nopti. Personal, ”n-am avut timp” nici măcar sa gust din bucatele pe care le vedeam trecând prin dreptul podiumului de dans. Nici nu avea cum să fie altfel, mai ales datorită întâlnirii după atâta timp cu Georgiana :) Undeva spre ora 22:00 apare și ne-mai-sperata Teodora; întârziată, fie, dar cu muuuult chef! Nici cei de la Pro TV nu s-au lăsat mai prejos; rudele, de nași nici nu se mai pune problema și împreună cu mirii, ne-am zbânțuit din toate articulațiile. Desigur, in toata ecuatia asta, ne-am dispersat de elemente de prisos cum ar fi pantofii cu toc, finally!




Apogeul cred că l-am atins pe la ora 2:00, când DJ-ul foarte inspirat a dat drumul la o serie de ”surprize metal” ce mi-au suprasolicitat, evident, coloana cervicală.

Dacă pe mireasă tot n-am reușit s-o furăm (și nici buchetul pe care nu l-am prins eu nu se pune :P), am avut totuși parte de un moment tradițional, in care Nicole a trebuit sa arătat lumii largi ce nevastică bună va să fie :)


Felicitări și ani fericiți împreună!

Cum numărul Andreicuților in curând se va mări cu unul, vom mai pomeni despre ei pe acest blog. Aștept cu nerăbdare nașterea micuței năzdrăvane, undeva sub semnul Vărsătorului sau chiar mai curând. Cum nu miră pe nimeni, promit solemn să am grijă să-i pun din vreme muzica bună la urechi, dar și bocancii in picioare și rucsăcelul in spate :)


Mă gândeam să termin cumva frumos această poveste cu care m-a prins ora 01:30, așa că postez aici niște versuri ale unei melodii ce unora or să le transmită mai mult, iar celorlalți menționez doar că au legatură cu recenta excursie in Polonia, cu ocazia Wroclaw Industrial Festival; despre care voi relata sper curand pe aici. În orice caz, in episodul următor. Mulțumesc pentru foto Cristinei Nichituș (cu exceptia primei si a ultimei) și vă las in compania The Beach Boys - ”God only knows”, de pe ”Pet Sounds”, anno 1966.
"
God only knows what I'd be without you
God only knows what I'd be without you
God only knows

God only knows what I'd be without you
God only knows what I'd be without you
God only knows

God only knows what I'd be without you”

De ce?

... Cred ca fiecare bun cetatean care se hotaraste subit si irevocabil, intr-o zi cu soare, sa devina blogger, se intreaba (in functie de frecventa cu care isi pune intrebari in general) cel putin o data "de ce?" . De ce sa devina blogger, bineinteles.
Aceast nevinovat "de ce?". Undeva in trecutul apoteotic al copilariei a avut menirea de a-ti explica mecanismele neintelese atunci ale vietii extra-acvatice din care ai erupt, devenind unelte pentru jocul atat de dulce si de indraznet al imaginatiei. Toata lumea te auzea intreband "de ce?" si cu zambetul subtire, sugerat de senzatia vaga a superioritatii cel mai adesea netraite pana atunci, iti deschidea orizontul cu fraze simple si pline de semnificatie. Iar tu construiai mai departe, mult mai departe de panza azurie cu nori crosetati din vata de zahar.
Mai tarziu, "de ce?" a depasit pragul explicatiilor, imaginatia s-a erodat sau s-a concentrat in forme lirice/stiintifice, amenintate de multe ori de adierile insinuante ale dezechilibrului, ca un tribut de platit pentru un dar furat zeilor. Pentru unii "de ce?" a devenit atat de personal, un monstru mitologic cu care te lupti, cu care uneori semnezi tratate de pace, dar pe care niciodata nu l-ai putea invinge. Uneori esti mangaiat de vanitatea de a fi printre cei care nu se multumesc cu apele linistite de la suprafata lacului si simt nevoia imperioasa de a se scufunda in adancimile-i tulburi si involburate. Dar de cele mai multe ori scepticismul te mistuie, iar cunoasterea inseamna durere.
Dupa aceasta scurta trecere in revista a evolutiei lui "de ce?", probabil plictisitoare, revin la subiectul primei mele editari in calitate de blogger. Ideea a fost sugestionata bineinteles de trend-ul prozelit si a devenit in scurt timp un gand stabilit comfortabil in toate cotloanele materiei cenusii, o "pata pe creier" care nu vroia sa asculte de dominatia neastamparatului "de ce?" si , desi lipsita de convingere, a luat treptat forma pe care tu o vezi astazi aici. Intr-adevar, nu am nimic nou de spus, dar cu singuranta unele lucruri au fost uitate pe undeva. Poate ca ne vom aminti sau poate totul va insemna pasi inainte. Cert este un singur lucru: imi face bine. Si placere.