Something Borrowed, Something Blue

...Something old:


... Something new!


In tot acest bric-a-brac de postări in care s-a transformat pseudo-blog-ul, ar fi fost chiar culmea să nu fac loc și pentru o nuntă, care să imbrace in aer de sărbatoare acest mic și derizoriu spatiu virtual, pe care mi l-am rezervat ca pe un bun meritat. Hmmm... de eliminat ”bun meritat” și rămanem doar cu ”REZERVAT”, măcar pentru faptul că nimeni nu poate întrevedea hotarele acestui spațiu (și, ca să simplificăm trebile, ii punem eticheta de INFINIT). Implicit, este loc pentru tot poporul și norodul.

...S-a intamplat totul pe 26 septembrie 2009, cand micuța mea Nicoleta (cunoscută și drept Scorpiuța) a spus "Sigur!" in fața Stării Civile soțului ei, Liviu, devenind cu mândrie frumoasa doamnă Andreicuț ;) Și ce dacă, tot o scorpiuță ”atâtica” ai rămas!

Nu știu cum să povestesc despre lucruri de genul acesta. E ca și cum aș privi cerul albastru si pur printr-un tavan spart si găurit și m-aș convinge brusc că in adevăr, așa stau lucrurile. Oamenii iubesc, se iubesc. Se căsătoresc! Și unde mai pui că fac și copii!:)

Dar, da, sunt atât de fericită pentru tine!




Până la petrecerea de seară totul a decurs normal. Chiar și eu m-am abținut pe cât s-a putut, stăpânind ca un adevărat comandant de ariergardă hoarda de heebie-jeebies ce puseseră stăpânire pe mine, din când in când stârnind câte o lacrimă sau slăbiciune a picioarelor (iar aici exista pericolul intempestiv de a cădea, in râsul tuturora, de la inălțimea celor 3 cm de toc pe care mă cocoțasem). Am profitat de rolul de domnișoară de onoare stând cât mai mult pe lângă cei doi prieteni ai mei, iar dacă ei sunt bine și incă mă mai iubesc, inseamnă ca n-am sufocat totuși pe nimeni :D

Și acum, ca și atunci, abia ma pot abține să nu dau drumul la robinetul cu amintiri, atâtea amintiri împreună cu cea care mi-a fost mai mult decât o surioară... Trebuie să trăiești o apropiere ca aceasta ca să ințelegi despre ce vorbesc. Și visul acela pe care incă nu l-am inghesuit in lada cu suveniruri, in care ne construiam o casă impreună pe o parcelă de pământ intre Suedia și Norvegia, ca să impăcăm capra (tu cu Suedia) și varza (eu cu Norvegia).


Dar unde eram cu nunta? Cred ca s-a făcut seară intre timp. Am ajuns la restaurant, in parcul Cișmigiu, unde am ciocnit primul pahar cu vin și de pe margine i-am privit pe cei doi dansând. Aveam senzația aceea ciudată că, uite măi, este pentru totdeauna. Și cât de mult seamănă acest ”totdeauna” cu cele cinci minute in care se mișcau imbrățișati, uniți prin același gând. Ca in versul acela ”... timpul se turti-ntre pieturile noastre”.


De aici incolo insă, totul a precipitat intr-un rock'n'roll party de zile mari și am petrecut intr-o noapte mai mult decât petreceau nuntașii din basme in trei zile și trei nopti. Personal, ”n-am avut timp” nici măcar sa gust din bucatele pe care le vedeam trecând prin dreptul podiumului de dans. Nici nu avea cum să fie altfel, mai ales datorită întâlnirii după atâta timp cu Georgiana :) Undeva spre ora 22:00 apare și ne-mai-sperata Teodora; întârziată, fie, dar cu muuuult chef! Nici cei de la Pro TV nu s-au lăsat mai prejos; rudele, de nași nici nu se mai pune problema și împreună cu mirii, ne-am zbânțuit din toate articulațiile. Desigur, in toata ecuatia asta, ne-am dispersat de elemente de prisos cum ar fi pantofii cu toc, finally!




Apogeul cred că l-am atins pe la ora 2:00, când DJ-ul foarte inspirat a dat drumul la o serie de ”surprize metal” ce mi-au suprasolicitat, evident, coloana cervicală.

Dacă pe mireasă tot n-am reușit s-o furăm (și nici buchetul pe care nu l-am prins eu nu se pune :P), am avut totuși parte de un moment tradițional, in care Nicole a trebuit sa arătat lumii largi ce nevastică bună va să fie :)


Felicitări și ani fericiți împreună!

Cum numărul Andreicuților in curând se va mări cu unul, vom mai pomeni despre ei pe acest blog. Aștept cu nerăbdare nașterea micuței năzdrăvane, undeva sub semnul Vărsătorului sau chiar mai curând. Cum nu miră pe nimeni, promit solemn să am grijă să-i pun din vreme muzica bună la urechi, dar și bocancii in picioare și rucsăcelul in spate :)


Mă gândeam să termin cumva frumos această poveste cu care m-a prins ora 01:30, așa că postez aici niște versuri ale unei melodii ce unora or să le transmită mai mult, iar celorlalți menționez doar că au legatură cu recenta excursie in Polonia, cu ocazia Wroclaw Industrial Festival; despre care voi relata sper curand pe aici. În orice caz, in episodul următor. Mulțumesc pentru foto Cristinei Nichituș (cu exceptia primei si a ultimei) și vă las in compania The Beach Boys - ”God only knows”, de pe ”Pet Sounds”, anno 1966.
"
God only knows what I'd be without you
God only knows what I'd be without you
God only knows

God only knows what I'd be without you
God only knows what I'd be without you
God only knows

God only knows what I'd be without you”