Pe la mijlocul lui mai, cu chef de mai mult munte am plecat impreuna cu cativa prieteni (sa va mai zic care? ) sa cucerim plaiul Moldaviei intinse cu semetie la Nordul Romaniei. Visam de mult la muntii astia si deh, nu prea puteam lasa sa-mi scape okazia printre deshte.
Ce ziceam de prieteni? Cred ca se recunosc ei aici: "Am avut cativa prieteni la care am tinut foarte mult. Urcam pe munte impreuna cu ei si vara inotam in mare, palavrageam despre lucrurile marunte ale zilei, faceam petreceri, radeam fara niciun motiv pentru ca eram tineri, ne suparam fara niciun motiv pentru ca eram tineri. Eram niste taurasi neobositi care mugeau simtind ca puterea ii inabusa." Le zice bine Kazantzakis aista :)
Astfel ne intalnim vineri seara pe peron la linia 5, cu o iesire surpriza in rucsac la pachet pentru Ancutza. Facem eforturi deosebite pentru a nu deconspira misterul destinatiei, pana cand Iamandi o tranteste ca placinta "Cat costa ba biletul pana la Vatra Dornei?".. sau ceva pe acolo :D Biiiine, Iamandi!
Calatoria cu trenul, de altfel nu prea scurta, decurge absolut in limitele normalului. Un piscot, o gura de suc, cate un telefon de dat "Nuu, nu ma astepta, weekendul asta am plecat pe munte!" :D si iata cum tati grijile se risipesc, uitam de unde venim si nu mai conteaza decat inainte, tot inainte.
Ajungem intr-o dimineata somnoroasa de sambata la Vatra Dornei si inca bezmetici fiind ne convingem ca am coborat bine din tren. La ora aceea de 7, mica Vatra a Dornei parea inca imbratisata de vise indepartate intr-un somn din ce in ce mai zgaltait sub razele de soare. Ii dam si noi o mana de ajutor si incet-incet simtim cum viata se ridica la verticala, iar planurile unei noi zile isi fac loc printre cascaturi largi si articulatii amortite.
Pentru ca nu stiam ce sa facem, intrebam si noi pe cate-un calator, care daca intr-o dimineata de primavara [si iar il parafrazez pe Italo Calvino, insotitorul meu spiritual in aceasta iesire :D] se duce tihnit la munca si se face ca ii iesim in cale, desigur nu scapa nechestionat... "Suntem un grup din Bucuresti. Ne puteti indruma si pe noi cum sa ajungem aici? Da, da, pe straduta aceasta.. Ati mai fost vreodata in Calimani? A, nu?... Si nici nu stiti? Pfff, ma scuzati! ". Daca la inceput era "hahaha, asta habar n-avea de Calimani :))", dupa vreo ora, deja devine enervant, insa norocul ne scoate in perimetrul Autogarii. Si ca s-o scurtez, sa traiasca don Scripcaru cu tata famelia lui, cu nepotelul maraitor cu tot ("Ce copilas draguuuut! Puisor, cum te cheama pe tine?" zic io. La care feek-back-ul a fost pe masura: "Mrrrrrr!", asa ca m-am potolit.), care ne-a transportat doar intr-o ora din Vatra Dornei pana in Haiti. Gura Haitii, adica.
Ce plaiuri frumoase! Nu ne putem abtine si mai scoatem un cap, un picior, ceva orice pe fereastra, ne imbujoram adulmecand orizontul verde-albastru, acelasi ca la facerea pamantului :) Desi ajunsi in Haitii nu ne intampina nicio plaja exotica, oftam resemnat si vizitam compensatoriu muzeul de los Megalitos. Personal am ramas mai impresionata de casuta-muzeu din imagine si de florile galbene de pe pajiste...
Ne purcedem curand la drum, spre 12 Apostoli, traseu de doo ore juma, ce cutreiera paduri dese, pajisti intinse, de unde privirea mea s-a desprins continuu mesmerizata catre creasta principala, inca mangaiata de petice de zapada, cu un relief stancos la care sincera sa fiu nu prea ma asteptam. I wish, I dream, a dream of mountains high! Intre timp, Darius a iesit campion neoficial la sarit garduri. De fapt, nu a fost desemnat de catre nimeni, insa tot mai sper sa-l incante precizarea mea ;)
Ne bucuram de vreme buna (inca) si-ajungem dupa un periplu incercat prin jnepenis la rezervatia 12 Apostoli, un petic de Pamant incarcat de farmec si vant, ce-si trimite solii de piatra catre soare... sau cine stie, chiar mai departe. Plai-listul meu mental se seteaza instant pe Lake Of Tears, Headstones si atunci zburdam ca albinutze din stanca in stanca :)
"Up the hill the headstones lie
Up the hill the reapers watching eye
Up the hill the headstones lie
Headstones" ...
For you I sang songs of the nightswan
and each line I wrote was a beat of my heart:
Mai vreau si eu o poza! Dar sa si incap in ea :)
Ne mai intalnim cu alte cateva grupuri si, dupa un pranz copios, pe armonii de dulceata din coacaze, ne luam traistele in spate si o pornim la drum. Nu prea departe va trebui sa ne oprim si sa intindem corturile sub o ploicica din ce in ce mai serioasa, pana cand a plouat tot, de tot. Cu pelerinele intinse pe noi, stau vreo ora la discutii 'de suflet' cu Alice, aici... in Tara Minunilor!
Ne strangem intr-un cort cu totii si curand suntem molesiti intr-o oboseala subita, dar generala.
In cateva ore, ploaia ne da un ragaz si mai cu lene sau fara lene iesim la aer. Iamandi deja pregateste in bucataria improvizata intre brazi un lunch ce aminteste de vremile frumoase din Hasmasu Mare :D
[mai sus aveti o reclama-raspuns la vechiul apel al Mihaelei
Radulescu in campania anti-fumat "Tu chiar nu ai si o alta placere?" :D]
Astfel ne intalnim vineri seara pe peron la linia 5, cu o iesire surpriza in rucsac la pachet pentru Ancutza. Facem eforturi deosebite pentru a nu deconspira misterul destinatiei, pana cand Iamandi o tranteste ca placinta "Cat costa ba biletul pana la Vatra Dornei?".. sau ceva pe acolo :D Biiiine, Iamandi!
Calatoria cu trenul, de altfel nu prea scurta, decurge absolut in limitele normalului. Un piscot, o gura de suc, cate un telefon de dat "Nuu, nu ma astepta, weekendul asta am plecat pe munte!" :D si iata cum tati grijile se risipesc, uitam de unde venim si nu mai conteaza decat inainte, tot inainte.
Ajungem intr-o dimineata somnoroasa de sambata la Vatra Dornei si inca bezmetici fiind ne convingem ca am coborat bine din tren. La ora aceea de 7, mica Vatra a Dornei parea inca imbratisata de vise indepartate intr-un somn din ce in ce mai zgaltait sub razele de soare. Ii dam si noi o mana de ajutor si incet-incet simtim cum viata se ridica la verticala, iar planurile unei noi zile isi fac loc printre cascaturi largi si articulatii amortite.
Pentru ca nu stiam ce sa facem, intrebam si noi pe cate-un calator, care daca intr-o dimineata de primavara [si iar il parafrazez pe Italo Calvino, insotitorul meu spiritual in aceasta iesire :D] se duce tihnit la munca si se face ca ii iesim in cale, desigur nu scapa nechestionat... "Suntem un grup din Bucuresti. Ne puteti indruma si pe noi cum sa ajungem aici? Da, da, pe straduta aceasta.. Ati mai fost vreodata in Calimani? A, nu?... Si nici nu stiti? Pfff, ma scuzati! ". Daca la inceput era "hahaha, asta habar n-avea de Calimani :))", dupa vreo ora, deja devine enervant, insa norocul ne scoate in perimetrul Autogarii. Si ca s-o scurtez, sa traiasca don Scripcaru cu tata famelia lui, cu nepotelul maraitor cu tot ("Ce copilas draguuuut! Puisor, cum te cheama pe tine?" zic io. La care feek-back-ul a fost pe masura: "Mrrrrrr!", asa ca m-am potolit.), care ne-a transportat doar intr-o ora din Vatra Dornei pana in Haiti. Gura Haitii, adica.
Ce plaiuri frumoase! Nu ne putem abtine si mai scoatem un cap, un picior, ceva orice pe fereastra, ne imbujoram adulmecand orizontul verde-albastru, acelasi ca la facerea pamantului :) Desi ajunsi in Haitii nu ne intampina nicio plaja exotica, oftam resemnat si vizitam compensatoriu muzeul de los Megalitos. Personal am ramas mai impresionata de casuta-muzeu din imagine si de florile galbene de pe pajiste...
Ne purcedem curand la drum, spre 12 Apostoli, traseu de doo ore juma, ce cutreiera paduri dese, pajisti intinse, de unde privirea mea s-a desprins continuu mesmerizata catre creasta principala, inca mangaiata de petice de zapada, cu un relief stancos la care sincera sa fiu nu prea ma asteptam. I wish, I dream, a dream of mountains high! Intre timp, Darius a iesit campion neoficial la sarit garduri. De fapt, nu a fost desemnat de catre nimeni, insa tot mai sper sa-l incante precizarea mea ;)
Ne bucuram de vreme buna (inca) si-ajungem dupa un periplu incercat prin jnepenis la rezervatia 12 Apostoli, un petic de Pamant incarcat de farmec si vant, ce-si trimite solii de piatra catre soare... sau cine stie, chiar mai departe. Plai-listul meu mental se seteaza instant pe Lake Of Tears, Headstones si atunci zburdam ca albinutze din stanca in stanca :)
"Up the hill the headstones lieUp the hill the reapers watching eye
Up the hill the headstones lie
Headstones" ...
"I still dream of the mountains, where I used to be a king
King of all the outer realms, how I wish to return..."
King of all the outer realms, how I wish to return..."
Ganditorul de la Haiti:
"And the spirits are there Whispering my name"...
Trei surori ca trei nurori:
For you I sang songs of the nightswanand each line I wrote was a beat of my heart:
Mai vreau si eu o poza! Dar sa si incap in ea :)
Ne mai intalnim cu alte cateva grupuri si, dupa un pranz copios, pe armonii de dulceata din coacaze, ne luam traistele in spate si o pornim la drum. Nu prea departe va trebui sa ne oprim si sa intindem corturile sub o ploicica din ce in ce mai serioasa, pana cand a plouat tot, de tot. Cu pelerinele intinse pe noi, stau vreo ora la discutii 'de suflet' cu Alice, aici... in Tara Minunilor!
Ne strangem intr-un cort cu totii si curand suntem molesiti intr-o oboseala subita, dar generala.
In cateva ore, ploaia ne da un ragaz si mai cu lene sau fara lene iesim la aer. Iamandi deja pregateste in bucataria improvizata intre brazi un lunch ce aminteste de vremile frumoase din Hasmasu Mare :D
good enough to eat thing
and that's just a what I'm gonna do. :))
[click mai sus!]
Yummy
Yummy
Yummy
I got love in my tummy =))
Yummy
I got love in my tummy =))
Fierbe-n sus si fierbe-n jos...
Toata noaptea a plouat bine si nici de dimineata nu s-a indurat sa se opreasca, astfel incat
ne strangem fara prea mult chef bagajele, apoi corturile si nu stam prea mult pe ganduri
(ca sa nu ne ude), luand-o din loc spre varful Tamaului, de unde aveam sa coboram spre
satul Dornisoara.
Poate daca ploaia s-ar opri... :))
Iar daca o entorsa, un marcaj ratacit, regasit, iar ratacit..
frigul si ploaia ce nu avea sa se mai opreasca ne-au facut toate
sa credem ca, haha, traim ce-mai aventura, am fost chiar prea copii,
pentru ca nici nu banuiam ce avea sa urmeze :D
Astfel, ajungem c-un chiu si-un vai in Dornisoara, spre 3 ale amiezii.
Yuppy, frumos sat, frumoasa biserica, ce bine ca s-a oprit ploaia,
poate avem timp sa bem si-o bere pana la tren! Un roman pierdut pe
ulita e intrebat cam pe unde ar fi gara si surprize,surprize.. aflam
si noi ca indubitabil trenul nu circula duminica. Haide bre, nu se
poate, ce gluma mai e si asta, noi cu ce ajungem pana la Vatra
Dornei, pe cand la 18:30 avem tren spre Bucuresti?! Liniste... si
pace... cata vrei,pentru ca, in Dornisoara secolului XXI nu exista
nici semnal pe nicio retea mai mult sau mai putin mobila.
Nu costa nicaieri nimic ca sa intrebi daca se poate, dar asta nici
nu inseamna prea mult atunci cand toata lumea te refuza. Asa ca n-avem
prea mult noroc de vreun moldovean mai sensibil la nevoile noastre
(o masina, un telefon macar... sa-l trezim pe nea Scripcaru)si pornim
ingandurati pe drum in jos. Ma uitam cu jind la casele cu hornuri de
pe care se unduiau valuri de fum si-mi imaginam odaile incalzite,
rasetele oamenilor bine-dispusi, uscati si odihniti.
Insa Leo din Dornisoara n-a suportat sa ne stie asa amarati cum eram
si, luandu-si pe sus Dacioara lui cea galbena, scrijelita peste tot
cu dovezi eminesciene de dragoste (Leo+Bety=love)... vine ca un Fat-
Frumos cvasi-modern infruntand pericolele gropilor si ale noroaielor
spre noi, salvand vitejeste situatia :D Ne-am insailat 7 oameni cu tot
cu rucsaci in masinutza lui si, in timp ce il laudam pentru muzica de
calitate pe care o asculta (Dusmanii s-au dus de tot, s-au dus de tot la
vale/ Nu mai au masini le bate vantu in buzunare/ Urla foamea in ei,
in dusmani mei/ Din smecheri ce au fost, au ajuns vai de ei) =)),
ajungem Slava Cerului cu 20 km mai aproape de Vatra Dornei. Aici ne
asteapta cu microbuzul acelasi zambitor domn Scripcaru, cu vorba lui
calda si omenoasa, care ne conduce pana la gara noastra mica...
In tren ne tragem sufletul din nou bucurosi si mancam (efe)merindele
ramase. Mi-era asa de foame, cornulet cu lapte, Calimani cu lapte......Impreuna cu Alice, ma pregatesc pentru o asa-zisa calatorie de
studiu, care nu mai avea sa inceapa deloc dupa ce mi-am facut
"incalzirea" cu randurile din "Daca intr-o noapte de iarna un
calator", al lui Calvino. Insa ce dulce a fost somnul dupa...
[mai sus aveti o reclama-raspuns la vechiul apel al Mihaelei Radulescu in campania anti-fumat "Tu chiar nu ai si o alta placere?" :D]
Multumim din toata inima!
"I still find each day too short for all the thoughts I want to think,
all the walks I want to take, all the books I want to read and all
the friends I want to meet."
John Borroughs
