Un titlu mai potrivit ar fi fost "Unde fugim de Bucuresti?", dar n-am putut sa ma abtin de la o exacerbare lirico-epica (si nici sa parafrazez cumva formula originala, crezand cu convingere in ordinea magica prestabilita a cuvintelor), "victima" cazandu-mi de data asta simpaticul Marin Sorescu. Stia el ce stia!
Una peste alta, pe 1 ale lui Brumarel anno domine 2009, la obisnuitul personal de 06:15 ruta Bucuresti-Brasov, ne adunam un pic trasi la fata de somn eu, Ceakki si Andreea. Obisnuit? Parol, avem tren personal nou! Si deosebit de incomod pentru practici-ritual cu care inainte ne desfatam, adica fragmente de somn furat inainte si dupa traseu.
Din Breaza ni se alatura Fane, bine odihnit si pus pe sotii.
Ajungem cu "doar" o ora intarziere in Busteni, unde ne intampina o vreme nu tocmai dorita. Bucegii se ascund in spatele unei perdele dense de ceata; combinat cu un cer innorat, rezulta aparent nu prea multe sperante pentru tura noastra. O luam totusi cu cantec la pas, sa ajungem macar pana la refugiul Costila.
Urmam traseul clasic ce porneste din dreptul strazii Valea Alba. Urcam prin padure, prin ceata ce se dovedeste nu foarte greu de strabatut, devenind totusi din ce in ce mai opaca. Multor iubitori de munte li se pare foarte plictisitor mersul prin padure (no comment), insa nu ar avea cum sa nu incante splendoarea tomnatica ce se deschidea atat de vie, in ciuda vremii capricioase.
Dintr-un punct de Belvedere ar fi trebuit sa se vada Crucea de pe Caraiman, dar am bifat la intoarcere. Trecem pe langa una dintre intrarile clasice in Valea Alba (la care tot visez, dar ma fac eu mare!), care ar arata cam asa :
Deci sa nu uitam copacul inciupercat.Mersul este usor. Devine un pic anevoios vreo jumatate de ora pana la intrarea in Valea Costila, insa niste oameni cu buna credinta au lasat in drum o bancuta minunata, pe care n-am rezistat sa nu o bagam in seama pentru un sfert de ora, timp in care am ras cu si de Fane:
Tot urcand, devenim dezorientati de multitudinea de potecute (ce duc catre o multitudine de posibilitati de traseu din care of course numai una era potrivita scopului nostru). Ceakki, ca un adevarat sef de trib, isi reia atitudinea serioasa si, ajutat de memorie, intr-un final isi scoate colegii din impas.
Traversam Valea Costila pierduta in ceata si ajungem la refugiu.
In timp ce mancam, ne gandim ce am putea face. Putem ramane si sa ne cataram sau sa incercam marea (muntele) cu degetul, adica sa urcam ceea ce ne-am propus. Imi ard talpile si insist insiduo-elegant sa alegem a doua varianta, chiar si pe ceata si pe rece cum era. Aveam totusi norocul ca nu plouase inainte si roca era uscata. Dupa ce strangem masa, avem o surpriza de proportii: ceata coborase si soarele stralucea ca in prima zi a Facerii (sau a doua, sau a treia?). God is good!
Muntii Baiului, catre care exista o minunata priveliste din Costila, se vad acoperiti cu spuma din lapte. Suntem impresionati si, dupa ce ne pregatim din nou de drum, pornim cu entuziasm.
(Stiu ca nu va intereseaza, dar ciorba mea e gata).
La iesirea din Valea Costilei intalnim acest minunat arbust, caruia i-am facut multe "portrete".
Nu mai e mult pana la intrarea in Valea Galbinele, strajuita de o trecere pe lant.
Aici ne hotaram sa "facem" Valcelul Secundar al Vaii Galbinele, mai usor decat firul ei principal. Incepe un fel de joaca de du-te-vino cu ceata care urca amenintator, dar coboara pana sa ajunga la varful bocancilor nostri.
Urcam Hornul dintre Fire si avem in fata cateva saritori lipsite de dificultate, care-mi plac si ma fac sa-mi doresc si mai mult (data viitoare ne luam timp pentru firul principal!).
Mi se termina bateriile la camera si o iau pe a Andreei. Tot urcand, surprind peretele Vaii Galbene in stanga si undeva in dreapta Ceak ne arata Coltii Galbinelor.
Ajungem la Hotel Galbinele - de mii de stele, cum spune reclama!
De aici, mai avem cam jumatate de ora de urcat si ne aflam in Strunga Galbinele, unde suntem intampinati de un vant puternic si de peisaje cu adevarat rupte din rai.
Hornul Coamei (ce se inalta spre Braul Mare al Costilei, sper ca am retinut bine):
O superba priveliste spre varful Omu:
Admiram si valea Scorusilor si apoi ne intindem impliniti in iarba, fara sa tinem cont ca timpul trece in defavoarea noastra.
Mi-a placut extrem de mult si, desigur, ramane un traseu de deschidere catre altele, pentru data viitoare; sper eu nu prea departe de acest moment. Acum ne intoarcem insa pe acelasi drum, in pas alergator catre acceleratul de 18:20. Cum nu se putea mai bine, are intarziere tot o ora. A doua zi, plec nerabdatoare in Piatra Craiului, dar despre asta in episodul urmator :)
O superba priveliste spre varful Omu:
Admiram si valea Scorusilor si apoi ne intindem impliniti in iarba, fara sa tinem cont ca timpul trece in defavoarea noastra.
Mi-a placut extrem de mult si, desigur, ramane un traseu de deschidere catre altele, pentru data viitoare; sper eu nu prea departe de acest moment. Acum ne intoarcem insa pe acelasi drum, in pas alergator catre acceleratul de 18:20. Cum nu se putea mai bine, are intarziere tot o ora. A doua zi, plec nerabdatoare in Piatra Craiului, dar despre asta in episodul urmator :)
"There's a cruel world for small things
With eyes, so curious,
but in between,
You can be happy."
With eyes, so curious,
but in between,
You can be happy."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu