LDIR in Action... Cola :D

Iata ca a venit si intre timp a si trecut marea zi de 25 septembrie, ziua nationala a curateniei. As fi tare fericita sa aflu ca rezultatul este cel putin echivalent cu cel pe care, la scara desigur mult mai mica, il "reuseam" si eu atunci cand copil fiind, ceva-altceva decat propria-mi constiinta ma obliga sa apuc coada maturii si sa gestionez cumva murdaria adunata prin casa. In astfel de situatii-limita scapam repede cu o treaba facuta de forma, atat cat la primul ochi critico-examinator sa nu ploua cu dojane, imediat strecurandu-ma cu agilitate pe usa din spate catre serioasele mele preocupari: joaca, joaca... joaca.

Insa pentru proiectul LDIR, unul dintre putinele in care am crezut - nu atat pentru el per se, cat pentru scopul nobil (de ce "nobil" si nu "normal" ?) pe care l-a intrevazut (curatenie intr-o singura zi in toata tara), ei bine, eu am vrut altceva. Mi-am dorit tare mult sa strangem mizeria de sub pat si sa stergem praful de sub randurile de carti din biblioteca, cu alte cuvinte sa facem intr-adevar treaba acolo unde natura suspina pentru ca verdele vrea sa ramana verde, iar albastrul albastru. Si cu ajutorul considerabil al lui Alice, foarte implicata in organizare, am reusit sa aducem un strop de lumina acolo unde o credeam stinsa de mult: lacul de acumulare Siriu, judetul Buzau.

Astfel, sambata 25 septembrie, ora 8, pornesc cu bus-ul din Bucuresti spre Nehoiu, alaturi de Alice, Iamandi, Ancutza, Adriana si Horhel, 6 voinici, unul mai deosebit ca altul :D

La Valenii de Munte facem popas, ocazie speciala pentru cafea, covrigi si ... catelusi cu parul drept ;)

Iata-ne la mine acasa, in Nehoiu, de unde facem autostopul pana in comuna Siriu. Eu, Alice si Adriana plecam primele si in scurt timp ni se alatura si ceilalti, adusi cu masina printr-un mare noroc si prilej de entartainment de catre vecinul meu, Gigi Bratianu, "om de gasca" :))  

                                                                     prin Nehoiu

La Siriu ne intalnim cu don ajutor-de-primar, insotit de gunoierii din dotare, de altfel singurii localnici ce s-au "spetit" pentru mediul inconjurator in mareata zi a curateniei. Mergem impreuna pana la Barajul Siriu, indelung admirat de prietenii mei :) 

...Cum ora este deja tarzie, primim rapid instructiunile de rigoare, suflecam manecile si ne impodobim cu manusi albastre, iar buzunarele le captusim cu saci. Ne uram unii altora spor si, impariti in doua echipe cu doua puncte distincte de lucru, pornim increzatori la treaba. We wanna do it for you, Romania!

In patru ore si jumatate epuizam sacii cu care am fost "echipati", peste 200 la numar si ne regrupam entuziasmati pentru o poza saricioasa. In poza il puteti vedea in locul lui Iamandi pe Adrian, un copil care vazand trei fete agitandu-se atata printre gunoaie, a cutezat sa le intinda o mana de ajutor. Multumim inca o data, Adrian!

Urmeaza rezultatul primei echipe:D Pare putin, insa a fost mult mai greu de recoltat decat la concurenta ;)
 

Iata si rezultatul muncii stahanoviste depuse de cea de-a doua echipa. Am tot cautat urmele unui trisaj grozav, insa pana la urma a trebuit sa inghit in sec si sa admit ca, dom'le, au fost mai harnici ca noi :D
 

Gunoaiele urmeaza a fi ridicate de Romprest, iar noi, deja dominati de colici gastrice, ne miscam parca
in reluare spre locul in care am lasat rucsacii. Give me za food, give me za food! Hehe, alta viata!

 Mai linistiti, am iarasi timp sa reflectez :D Si-atunci ma gandesc ca mi-as dori tare mult ca mica noastra ecologizare de la Siriu, cu mult insuficienta, sa nu ramana un simplu fapt in istorie, dar sa deschida interesul altora mai mari, mai multi si mai puternici care sa stearga cu buretele urmele triste ale acelora carora nu le pasa.




Este deja seara atunci cand ne intalnim cu tata, ce ne ingramadeste pe toti cu toate bagajele in Dacie si ne duce 17 km de drum pana la cantonul Stearpa, cel ce a mai gazduit in trecut o povestire de-a mea, aici pe blog ;) Tata, emfatic ca intotdeauna, se bucura de compania noastra si ne povesteste cu un spirit cel putin la fel de tanar ca al nostru nebunii din studentia-i de mult apusa. Ne amuzam copios, lunecand kilometru cu kilometru pe drumul forestier, tot mai departe de sosele, blocuri si aglomeratie.

La cabana, renuntam sa ne mai batem capul cu generatorul de curent electric si, la lumina frontalei, preparam o cina generoasa (cartofi in untura, mamaliguta cu branza, paste carbonara), cu doi bucatari sefi alesi pe spranceana: Iamandi si Horhel ;) Tata ne lasa gogosi, tuica si visinata, asa ca aman pentru a nuj-cata-oara debutul unei cure de slabire, what a'hell, life is good! :D

CooKing (is not a city in China) :P

Iamandi, incantat nu doar de mancare, dar si de noul sau prieten grozav: Action Cola, denumire sub care se ascunde tuica veche din butoiul de stejar al lui taica-miu :)

Dupa cina ne retragem cumintei la somn, planuind ca duminica sa vina cu o tura pe muntii Siriului, doar ca... ploaia strica toata treaba. Asa ca dormim pana spre ora 10:00, dupa care ne indeletnicim din nou la cratita, respectandu-ne cu bunataturi alese, yummy. Apoi de-aia imi plac atata iesirile cu Yammyandi :))

Arareori, ploaia ne lasa sa rasuflam, cat sa adunam cate o nuca sau sa facem cate o poza.

... cescutele de Action Cola, suspinand de dimineata dupa cafea :P

Clipe de adanca incantare, de speranta extatica si de dor

 

Bon appetit! :D

 

Cabanutza noastra draga :)

La ora 12, dupa un festin regal, suntem deja in intarziere  si, mai mult sau mai putin pregatiti pentru a infrunta ploaia neostenita, inchidem portile si ne pornim la galop, cand....

... cand tata apare cu masina parca de niciunde, scapandu-ne de marea belea! :) Multumesc, tata! :d

 

 

 Cati voinici pot incapea intr-o Dacie?

Pentru ca timpul nu mai constituie o problema, ba din contra, facem o mica vizita la mine acasa, iar tata ii ia pe mandrii feciori sa le prezinte procesul de fabricatie a celebrei galbioare, in timp ce fetele cocheteaza la o cafea pe veranda :)

Iamandi und meine Mitzi :D

 Fata lu' tata :)

In drum spre gara din Nehoiu, ne intalnim cu ghici cine: nea Gigi Bratianu. Ne punem veselie-mare la taclale si cum abia se poate desparti de noi, se scoate cu promisiunea ca o sa ne intoarcem candva mai multi pentru o seara muzicala la o cabana. Pe noi ne-a castigat, asa ca ... pazea, revenim! :D

 

Prin Nehoiu, conversatie la Catedrala Sfantu Gheorghe:)

 

Drumul spre toamna

 In tren, ii fac atenti pe prietenii mei la stancile "lui Bogdan", ce ma fascinau pe vremuri, cand faceam naveta spre Buzau

Foame mare si pofta de viata :)

Horhel asimiland cunostinte in timp ce doarme. Fara sforaituri, ca de obicei :)) Am zis-o!

 

 

Buzau-Bucuresti. Runaway train......

Salvati natura! :D

Pe la 8 si jumatate ne aflam inapoi in Bucuresti. Si tot aici se termina si una dintre ultimele mele pseudo-povestiri: in curand bate octombrie, la brat cu anul 6, asa ca multe din placerile vietii imi vor ramane un timp pe baricade. Sper totusi ca va merita :)

Special thanks to tata & Alice (organizare si fotografii)

"Ma uit la cer, ma uit la pamant.

M-am intrebat cine sunt.

Ganduri se duc, vin

Din vant, din senin,

Ca niste pasari rotunde.

Incotro, de unde?"

Let's go to the Candy Mountain, Charlie! :D

!Pictures taken by Sandelu ;)

Pana va sa vina pozele din foreign iesirea de pe Triglav si Grossglockner (aka "The Black Mountain"), am sa ma indeletnicesc catva timp scriindu-va despre ce-am mai facut pana sa plec, aflandu-ma tot aici, prin Piatra Craiului :)

Am plecat cu Sandelu, bunul meu tovaras de munte, intr-o dimineata deja calduroasa pe la ora lui 5 juma, cu rapidul pana in Bv. Din cauza deja impamantenitelor intarzieri, era cat pe ce sa pierdem RegioTransul ce avea sa ne duca la Zarnesti, mult prea ravnita gara ce iti lumineaza fata cu un zambet larg atunci cand ajungi, cu gand de Crai. Iar la intoarcere, desi far' de vina, te face sa suspini inca o data cu aer de melancolie asteptand acelasi tren prietenos, inapoi spre Brasov (asta numai daca nu te imbogatesti meanwhile cu ceva bere, de placere :P).

Dar nu stam sa filosofam prea mult, pentru ca e ora 10:00 si avem de ajuns degraba la Plaiul Foii, unde ne asteapta nerabdatori, ta-naaa, Miki si Bogdan (voievod di Susheava), intorsi cu mult entuziasm si osteneala dintr-o tura pe creasta Fagarasului. Iesita la drumul mare cu Sandel cu tot, facem cu mana si curand opreste un bade batraior cu caruta lui la care sunt inhamati (maxim) 2 cai frumosi. Ma asez in fata langa dumnealui si incropim de niciunde o conversatie, lunga de 6 km... "Da' hehe, domnita, stai sa-ti povestesc io cum iera odata!..."


Urmatorii 6 km ii batem la pas si, tot mergand, inca o data suspin cu dor si subinteles, cu gand la bicicleta, mai ales ca suntem depasiti mai tot timpul de persoane aflate calare pe doua roti. Hai ca nu mai e mult si pana sa ne plictisim de moarte, vedem in fata silueta Mikidutei fluturand agitat, insotita de rasu-i alarmant de caracteristic. Asa ca ii dam Talpa Iute si curand ne imbratisam toti patru de mai mare dragul!

Scoatem din desaga merinde si ne punem la o masa strasnica, aici pe marginea drumului. Cu Sandelu ma amuz de onomatopeele uimite ale celor doi prieteni, privati in ultimele zile de asemenea bucate alese - brandza, ciapa, rosii, "aaa... haveti si salam uscat...", "aaa, muschiulet..."! Soarele dogoreste nemilos, iar noi ne gandim sa strangem si sa iutim pasul, amenintati de toate prognozele meteo ca vom fi murati de ploaie cat cuprinde. Printre imbucaturi, le explic celor doi ce-si-cum, pe unde mergem, iar lor le pare fermecator. Refugiul Sperantelor, Calinet... As said in Charlie the Unicorn - "It's gonna be an adventure, Charlie!". Yeah, Charlie :))


Pornim si nu dupa mult timp si drum de sanatate ne aflam la Malul Galben, de unde urcam prin stanga, pe Hornul Nisipos.


Mergem pe poteca tot inainte, spre Refugiul Sperantelor (/Cioranga Mare/Ascuns/Richita) si in vreo 3 ore ajungem la el. Cerul pare inca senin, asa ca Sperantele reinviu in noi, indulcite de bomboane si bucatele fine de Primola cu capuccino :)

Pentru ca tot si-a uitat Miki manusile la Valea lui Ivan, Craiul s-a gandit sa o despagubeasca :)

Bogdan si Sperantele lui :)

Nu doar Bogdan, insa si Codruta are Marile ei Sperante :)

Scriu cateva fraze epico-entuzismato-fanteziste in Jurnalul refugiului si ne reluam drumul, orientat spre Stanga, spre Scarile de Fier ce ne vor scoate in Padina lui Calinet.

Bogdan, un tanar talent catarator... spre culmile succesului

Padina lui Calinet, traseu de poveste

Despre Padina lui Calinet, dupa cum sugeram, s-a povestit si se va povesti in continuare mult. Desigur, nu iese fum far' de foc, traseul acesta fiind deosebit de frumos si ravnit de mai nou sau mai vechii iubitori ai stancilor. La fel, ne-a cucerit si pe noi, singura mare lipsa fiind faptul ca nu am fost toti echipati cu casca, ceea ce s-a dovedit a fi periculos atunci cand aflati buluc intr-o saritoare, s-a desprins de sus o piatra colturoasa. Din fericire insa, am urcat toti fara incidente, catarand, descatarand, mai ocolind, mai revenind, fiecare dupa port, dupa indrazneala (si ca tot ziceam despre talentul... catarator al lui Bogdan, merita elogiat fiind singurul care n-a ratat nicio saritoare).

The Candy Mountain, Charlie! ;)

Degetul/acul lui Calinet

Intr-un moment de tihna, parce-que je veux les bombons!!!!! :))

Iesim in Creasta, intr-o mica sa intre Timbale. E deja seara, ne imbratisam bucurosi si multumiti, dupa care eu cu Miki fumam Pipa Reusitei. Yeah, Charlie! Dar sa nu mai spuneti la nimeni! :D



Mergem spre Ascutit, vantul sufland cu putere in claiele noastre de par. La refugiu intalnim pe Dragos si Omar, popositi in asteptarea noptii in acelasi loc. Noi intram cu mult chef si aleasa zarva, timorand pentru inceput pe ceilalti doi, insa curand, zic eu, ne imprietenim ;) Dupa un oarecare timp, urmam modelul si ne ghemuim cu totii in sacii de dormit, somnorosi, dar na-ti-o franta ca ti-am dres-o, mi ti se pune pe-o ploaie torentiala cum probabil incercase din rasputeri sa se abtina toata ziua! Fulgere, traznete, ecouri ca in filmele sarmanului neinspirat Ed Wood, zau ca nu ti-ai fi dorit sa fii pe vreun traseu la ora 'ceea. Batranul refugiu este, la randul lui, curand depasit de situatie si prin mici, dar multe gauri "in tavan" se scurg picuri de ploaie. Ca la sotron, incepem sa cautam locusoare noi de adapost, e bine, e rau, e bine si asa rau cum este :P

De dimineata, ploaia se opreste ca prin minune si, odihniti dar nu prea, cascam ochii mari si... limbile de-un cot. Apaaaa!!!


Cu apa mai domol, ca nu prea mai avem. Dragos, prin mare-mila-sa ne lasa juma' de litru, dupa care ne luam ramas bun. Noi urmeaza sa coboram pe braul Cioranga Mare, nu inainte de....

pozna de grup! :)

Si-i dam la vale!



Pe Brau in jos, gasim suficiente surse de apa, daca tot a fost sa ploua noaptea-ntreaga. Ne-am intrecut care-cum-stie mai original sa se hidrateze, volum din care va prezint doar pe urmatoarele:

...cum bea alpinistul apa :D

& Whole Lotta Water Drinking by Miki ;)

Mai aveam si Sexy Water Drinking :)), insa mi-e cam lene sa caut poza pe DVD. Caz ca se aduna numar mare de curiosi, poate postez vreuna :P

In trecere, iata si intrarea in Canionul Cioranga Mare, la care m-am fixat cu jind :D


Si tot asa, mergem cu voie buna pana inapoi la Refugiul Sperantelor, infruptand din loc in loc din candious deliciile muntelui, aflate la mica discretie pe marginile Braului:

My Blueberry Days...

Is it good?

Yeah, Charlie, it is terribly good :)

Scriem din nou in jurnalul din Refugiu, partea a IIa, si il rasfoim fila cu fila, cand amuzandu-ne de ineptiile unora, cand admirand curajul altora "varati" de-a lungul timpului pe trasee dificile. But that's how life goes on and on!

Departe in munti, ascuns printre stanci
Se afla batranul refugiu
Acolo se-ntalnesc acei ce iubesc
Peretii de stanca si cerul...

Ne intoarcem in Plaiul Foii pe unde am si urcat, luandu-ne La Revedere de la iubitul Crai si deschizand seria bine-cuprinzatoare a mijloacelor de transport (autostop, tren, tren again, autostop) ce avea sa ne duca in ziua de sambata abia la Busteni, in vizita la Sandel acasa. Dar asta e deja... alta poveste. Multumesc pentru cetit! :)

Nu-i nimeni sa-i inteleaga,
Nu-i nimeni la fel ca ei..
Doar dorul - gandul ce-i leaga
Sa urce spre creste mereu!