Dupa o lunga calatorie cu trenul, departe de idilismul pe care probabil l-ar sugera, ajung cu George in Petrosani. Oboseala si zapaceala inerente primelor ore ale diminetii isi spun decisiv cuvantul, contribuind la luare unor decizii cu caracter aparent subversiv functiilor organismelor noastre (cel putin la nivelul picioarelor). In fond, toata ratacirea si drumul batut la voia intamplarii au indeplinit un oarecare scop, acela de a pierde timpul (~ 4 ore) pana la intalnirea cu Mihaela si Andrei.
Plecam cu masina spre Obarsia Lotrului si dupa ce aprcurgem un drum forestier alienat de prezenta multiplilor gratarari, ajungem la locul in care suntem "nevoiti" sa o parasim pentru cateva zile. Mai in gluma, mai in serios, promitem "sa revenim imediat" :).
De aici, incarcati cu rucsaci si rucsacei la limita superioara a suportabilitatii, purcedem urcarea catre caldarea Calcescu (sau Galcescu?... suna mai popular), destinatia de campare. Auzisem ca ar fi foarte frumos si eram nerabdatori sa ajungem.
Ajunsi, nerabdarea transformata intr-o abundenta de endorfine si enkefaline hiperstimulate ne arunca pe mine si pe Mihaela direct in lac.
De pe un mal al sau, cu blandete si curiozitate, ne urmarea cel ce a devenit... Vecinu'.
Despre lac nu pot traduce in cuvinte decat superlative, dar nu vreau sa transform totul intr-o poezie cvasi-samanatorista :D. Cartea lui Nae Popescu, din care Andrei a propovaduit cu prestanta informatii despre traseele ce au urmat, ne spune ca ar avea 3 ha lungime si 9,3 m adancime.
Am campat relativ langa Vecin. In aceasta prima zi, activitatile noastre s-au concentrat in jurul gospodariei si, demn de mentionat, am servit prima conserva de pate (prietenii stiu de ce!). De Vecinu', poate ca a venit momentul sa mentionez cateva amanunte. La 64 ani, e un nene simpatic, mers pe munte, cu un profil foarte binevoitor. Devenim suspiciosi, iar imaginatia bogat alimentata de filmele vazute este puternic starnita, ceea ce duce la o efuziune de scenarii horror sau cel putin thriller, din fericire totul ramanand acolo de unde a plecat: in mintea noastra.
A doua zi ne-am pornit intr-un scurt traseu, explorand cu multa energie mediul inconjurator. Fara o tinta precisa, am urcat spre creasta Parangului. Intalnim in drum lacul Pencu, cu contururi armonioase si delicate.
Tot urcand lespezile spre creasta, ne lamurim mai mult sau mai putin ajutati de harta ca avem in stanga Caldarea Dracului cu lacurile Pasarile, iar mai sus intalnim doi muntomani ce ne conving ca ne aflam in punctul Setea Mica al crestei. Putin mai departe se intrevede mai impunator varful Setea Mare. Intampinam incantati un val de ceata deasa, cu miros de toamna tarzie, dar ne dam seama curand ca asta inseamna obstruarea completa a orizontului nostru vizual dupa care eram adanc ... insetati.
Mergem pe creasta, care din acel loc se deschide precum un evantai verde intr-un platou, pana pe varful Iezer, ocolind varful Mohor. Admiram caldarea Iezerului si undeva in departare complexul Ranca, apoi "alunecam" pe un picior de nor pana la traseul de creasta. Intalnim marcajul triunghi rosu, continuat de un sir de momai ce coboara spre lacul Calcescu prin Hornul Lacurilor. Fara graba, ne intoarcem la tabara.
Mancam, ne conversam intre noi sau il ascultam pe Vecin cu povestile dumnealui de demult; timp era destul asa ca portnim din nou in mini-recunoastere, ajungand la voia intamplarii pana in apropierea lacului Zanoaga Mare, lucru de care ne-am lamurit... in urmatorul episod.
A treia zi, numar magic, a fost si cea mai solicitanta. Am plecat in jurul orei de 9:30 sa cucerim Parangul Mare :)) , urmand traseul clasic, care desi nemarcat, se concretizase intr-o poteca destul de generoasa. Am trecut pe langa Zanoaga Mare si urcam pieptis pana in creasta, la locul numai saua Piatra Taiata.
Am mancat si am pus bazele celei mai evanescente congregatii - Fratia Zacustii. Motivul instituirii sale, desi nu ne-am intrebat in niciun moment, trebuie sa fi fost totusi faptul ca zacusca nu are nicio legatura cu pate-ul :).
Dupa un moment de orientare eficienta, aflandu-ne la intersectia a trei culmi muntoase, alegem pe cea adecvata scopului nostru si, urmand dunga rosie, mergem tot inainte. Coboram, urcam, coboram, urcam, urcam. Drumul se adevereste a fi lung, dar placut si lipsit de riscuri. Din momentul in care in fata ochilor se deschide caldarea Rosiile, cu lacuri a caror frumusete este slab surprinsa de fotografii, simt cum totul vibreaza inauntrul meu si cum fiecare pas isi regaseste potrivit rostul.
Urcusul pana spre varf este mai anevoios, dar curand atingem apogeul - varful Parangul Mare, 2519 m. Ne odihnim, admiram, facem poze.
La intoarcere facem o mica deviere de la traseul prestabilit si, inaintand pe creasta, urcam varful Setea Mare. Coboram apoi un povarnis destul de abrupt pana la lacul Pencu si mergem in continuare spre Calcescu. In total, aproximativ 10 ore.
A patra zi s-a dormit dupa bunul plac, cu toate acestea soarele ne-a dat afara din cort tot in jurul orei 8:30. Am baut cafea si ne-am gandit ce am mai putea face.
Andrei propune Ranca, insa ne lasam convinsi unii de altii ca este prea tarziu pentru a ajunge acolo, mai ales ca ne doream foarte mult sa inotam. Plecam totusi la drum, urcand pieptis pana spre creasta si intampinam fara prea mult drag o padurice de jnepenis, "presarata" insa din loc in loc cu palcuri restranse de afine mari si aromate.
Ajungem din nou pe platou, unde intalnim consecutiv doi ciobani, unul cu o turma de oi si celalalt cu doi magari, dupa cum le-o fost dat si lor:D
Urmam dunga rosie pe sub varful Iezer si mergem tot inainte, spre Ranca. Fara a stii sa precizez cu exactitate unde, parasim marcajul si coboram pana cand intalnim firul unei ape. O apa curgatoare sigur duce undeva, asa ca topaind din bolovan in bolovan, uneori chiar agatandu-ne de liane :D, alunecam si noi la vale. George este foarte incantat si isi propune sa faca din asta o noua pasiune. Lasam totusi paraul dupa vreo ora si, dupa un scurt moment de ratacire, indulcit cu bucati fine de ciocolata, gasim drumul potrivit de intoarcere. Pe la ora 15:30 suntem inapoi la Calcescu si dau unda verde dorintei coplesitoare de a inota in largul sau.
Spre seara potrivim un foc de vatra curajos si, incantati de vremea buna, ramanem treji pana tarziu.
Ziua cinci. Ca orice minune, presupune si un sfarsit. Bineinteles ca nu plecam pana cand nu dam curs unei ultime sesiuni foto de grup. Undeva inauntrul nostru, promitem sa ne intoarcem...
La masina ne linistim gasind totul ok si, pe aripi sonore de Maiastru Sfetnic (Negura Bunget) ne luam calea din nou spre Petrosani si de acolo spre Bucuresti.
" Toata viata am vrut sa ma pot duce pe jos oriunde aveam treaba. Idealul meu ar fi sa pot merge pe jos la propria mea inmormantare. Dac-ai apucat sa-ti vinzi picioarele, ti-ai vandut si viata. "
John Updike, "Centaurul"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu