Si tocmai acum, cand ochii va stau fixati in monitor si cu urechea parca auziti vantul batand printre copaci, eu stau si privesc de pe margine rauri de cuvinte cu care vroiam sa va povestesc amestecandu-se si unindu-se intr-un fluviu ce curge navalnic printre stanci si bolovani, nebun de atata dragoste de viata, de parca s-ar naste pe munte in fiecare zi-primavara. Coboara intre doua bete de trekking, uneori infrigurat, ganditor si cu o stralucire timida care te invita la clipe lungi de tacere, pentru a auzi cuvintele-necuvinte. Iar atunci te simti intelept. Alteori curge zapacit si entuziasmat si te intrebi oare unde-i, ca jos nu vad nimic. Ridici dezorientat privirea si-l vezi saltand printre brazi, cu picioare lungi si subtiri ca in tablourile lui Dali si da, te simti ca nimeni altul coplesit din dragoste de viata.
Este din nou povestea adusa de pe munte, povestea cu care ma intorc mereu, ecoul surd al emotiilor traite la sarbatorile naturii. A fost un weekend intesat de prieteni pentru care din cer s-au cernit mii de stelute de zapada, pentru care s-a intins un drum mai lung sau mai scurt, dupa pasul marunt al fiecaruia. Si am ajuns la Malaiesti, unde ritmul de chipi-chipi s-a strecurat printre discutii, mai timid la inceput, devenind insa din ce in ce mai indraznet, in protestul unora de o parte si intr-o avalansa de ras de partea cealalta. Cantaciosii nostri au gadilit corzile pana cand, rapusi de oboseala, ne-am ghemuit unii pe langa altii in camera ce amintea mai degraba de zile caniculare.
Am coborat de pe culmi si am continuat bucurosi chermeza la un restaurant, ostoind foamea crunta ce ameninta ca povestea sa nu mai poata fi spusa azi cu aceeasi voluptate:D Insa ce bine ca ne putem increde in ciorba de fasole in coaja de caine.. pardon, paine. Cu inca un cartof de la Iamandi, cascaval pane de la Robert si papanasi de la Paul vazui burta cum creste de nu se mai opreste, gata sa plesneasca din prea plin.
Povestea merge mai departe... cu trenul de intoarcere, devenit cum altfel decat trenul nostru, pentru ca nu poti opri inevitabilul si nu exista de ce. Am chemat-o iara si iara pe mandruta printre stanci, am hoinarit prin paduri de smarande si ne-a plans pe nesaturate de barbatelul ce ne bate, in timp ce il rugam sa ne mai spuna o data cat de mult ne iubeste. Desigur, toate astea nu s-ar fi putut fara zdranganitul virtuos al Catiusei gata sa rupa corz... ritmul si, intre noi fie vorba, nici fara anume beuturi mai inspirationiste de felul lor, dar sa nu mai spuneti la nimenea :D
Si daca timpul nu vrea sa stea in loc, atunci noi ne vom intoarce de fiecare data acolo sus, unde cuvintele se dizolva si se retrag precum o perdea, lasandu-ne sa privim dincolo de lume.
Iar daca nu vom putea ramane, atunci va vom spune mereu povestea fara sfarsit voua, acelora care stiu sa asculte tacerile intinderilor si fosnetul ascuns in inima stancilor, ca un zbor greu, adus de-un dor ce nu se va stinge niciodata.
Among hills, we do wander. Through the forests so cold. Crossing mountains of raging thunder, followed our way untold.
si-un dor nebun de viata toata
RăspundețiȘtergerem-a prins privind in urma lui...